Conceptualismul

Arta conceptuala este o arta in care conceptul sau ideea implicate in lucrare, au prioritate in fata procuparii pentru esteticul traditional.
Una dintre primele definitii ale conceptualismului a fost data de artistul Sol LeWitt in "Paragraphs on Conceptual Art", Artforum, iunie 1967 :
"In arta conceptuala, ideea sau conceptul este cea mai importanta parte a lucrarii. Cand un artist foloseste o forma de arta conceptuala, inseamna ca toate planurile si deciziile sunt facute dinainte si executia este o chestiune de rutina. Ideea devine o masina care produce arta."


Hirst, Damien Steven

Damien Steven Hirst (7 iunie 1965, Bristol, Anglia) este un artist englez si unul dintre cei mai proeminenti membri ai grupului cunoscut ca "Young British Artists" (Artistii britanici tineri) sau YBAs. Hirst a dominat scena artei din Mare Britanie in anii ’90 si este recunoscut international.

Moartea este o tema centrala in lucrarile lui Hirst. El a devenit faimos pentru o serie in care animale moarte (intre acestea, un rechin, o oaie si o vaca) sunt bine conservate – uneori fiind disectate – in formol. "The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living", un rechin de 4,3 metri scufundat in formol intr-o vitrina, a devenit o lucrare iconica a artei britanice din anii ’90.
"For the Love of God" este o sculptura realizata de Damien Hirst in anul 2007, care consta intr-un craniu acoperit de platina incrustat cu 8601 de diamante, incluzand si o pereche de diamante roz localizate pe fruntea craniului. Costul producerii a fost de 14 milioane de lire, iar pretul de vanzare, 50 de milioane de lire, la galeria White Cube din Londra.

Este de asemenea cunoscut pentru picturile "rotitoare" ("spin paintings"), facute pe o suprafata circulara rotitoare, si pentru picturile "punct" ("spot paintings"), care constau in radieri de culoare concentrice.

Haring, Keith

Keith Haring (4 mai 1958, Reading, Pennsylvania – 16 februarie 1990, New York City) intr-o cariera scurta dar intensa, care s-a dezvoltat in anii ’80, a avut peste 100 de expozitii solo sau de grup. Doar in anul 1986, el a fost subiectul a peste 40 de articole de ziare si reviste. Prin exprimarea conceptelor universale ca nasterea, moartea, iubirea, sexul si razboiul, prin folosirea in primul rand a liniei si a mesajelor directe, Haring a reusit sa atraga o mare audienta si sa asigure accesibilitatea si puterea de a dainui a imaginilor sale, care au devenit limbajul vizual universal recunoscut al secolului XX.

Liniile indraznete si figurile active ale lui Haring, poarta mesaje patrunzatoare despre vitaltate si unitate. Mostenirea sa a avut impact in arta sfarsitului de secol XX si ne-a aratat o viziune a viitorului.


Mantegna, Andrea

Andrea Mantegna, a fost un artist renascentist italian, student al arheologiei romane si ginerele lui Jacopo Bellini. Peisajele sale cremene, metalice si figurile oarecum impietrite, evidentiaza o abordare fundamental sculpturala a picturii. El deasemeni a condus un atelier care era numarul unu in imprimari din Italia, inainte de 1500.
In ansamblu, Mantegna desi a tins in prima faza spre rigiditate, demonstrand mai degraba o implinire austera decat sensibilitatea gratioasa a expresiei. Draperiile sale sunt cu cute strans pliate. Figurile sale sunt slabe, musculoase si osoase; actiunea impulsiva dar cu o energie redusa. In sfarsit, peisajul sau maroniu deschis, nisipos, cu pietricele imprastiate, caracterizeaza statura atletica al stilului sau.

Intre operele sale majore se numara: "Sfantul Jerome in salbaticie" (1448-1451), "Adoratia mieilor" (1451-1453), "Agonia din Gradina" (1459), "St. Sebastian" (1456-1459), "Plangerea peste trupul lui Christos" (1490), "Madonna della Vittoria" (1495), "Trivulzio Madonna" (1497), "Parnassus (Marte si Venus)" (1497).

Battista Tiepolo, Giovanni

Giovanni Battista Tiepolo, cunoscut si ca Gianbattista Tiepolo (nascut la 5 martie 1696 in Venetia), a fost intre ultimii maestri pictori de fresce din Venetia. Ultimul mare pictor baroc, insa un important pictor al rococo-ului italian, el a ridicat ridicat frumusetea decorativa la rang de suprem.
Prima capodoperă a lui Tiepolo în Veneţia a fost un ciclu de pânze enorme pictate pentru a decora o cameră mare de recepţie a lui Ca’ Dolfin, Veneţia (ca. 1726–1729), picturi ce înfăţişau bătălii antice şi victorii. A pictat apoi tablouri din pânză pentru biserici, tavane pentru Palazzi Archinto şi Casati-Dugnani în Milan (1731), Capela Colleoni în Bergamo (1732-33), tavan pentru Gesuati (S.Maria del Rosario) în Veneţia la St. Dominic Institutia Rosary (1737-39), Palazzo Clerici, Milan (1740), decoraţiuni pentru Villa Cordellini la Montecchio Maggiore (1743-44) şi pentru salonul Palazzo Labia, prezentând Povestea Cleopatrei (1745-50).
După 1750, Tiepolo şi-a stabilit cu fermitate o reputaţie de la un capăt la altul al Europei şi însoţit de fiul sau Giandomenico a călătorit la Würzburg fiind solicitat, de catre Inaltul Episcop Karl Philipp von Greiffenklau în 1750, unde s-a stabilit timp de 3 ani executând picturi pe tavanul palatului New Residenz. Pictura lui de pe importanta casă a scării este cea mai mare frescă pe tavan din lume (677 mp) şi a fost terminată împreună cu fiii săi Giandomenico şi Lorenzo. Alegoriile lui despre planete şi continente îl înfăţişează pe Apollo, îmbarcându-se pe cursa lui zilnică; zeiţele din jurul lui simbolizează planetele; figurile alegorice de pe coronament reprezintă cele 4 continente, incluzând şi America. În 1753 s-a întors în Veneţia, unde a fost ales Preşedinte al Academiei Padua. În 1761, Carol al III-lea a ordonat pictorului o mare frescă pe tavan pentru a decora camera tronatului al palatului regal din Madrid. Subiectul panegiric este Apotheosis of Spain.

Intre operele sale se mai numara si: "Alegoria puterii elocventei"(1725), "Perseus si Andromeda"(1730), "Iisus carand Crucea"(1737-1738), "Sacrificiul lui Melchizedek"(1740-1742).

Durer, Albrecht

Albrecht Dürer (nascut la 21 mai 1471, Nürnberg) a fost un pictor german, creator de gravuri şi teoretician al artei, una din personalităţile de seamă ale istoriei universale a artei. A promovat idealurile renascentiste in Germania, fiind cunoscut pentru realismul sau viguros. Opera sa impregnată de ideile Renaşterii, Umanismului şi Reformei a exercitat o deosebită influenţă în special asupra artiştilor germani şi olandezi de mai târziu. Cu cele cca. 350 de gravuri în lemn şi 100 gravuri în cupru a contribuit în mod hotărîtor la dezvoltarea gravurii ca formă de artă de sine stătătoare.

Durer a reusit prin creatiile sale sa atinga un nivel al detaliului greu de depasit. Nuremberg era in perioada in care a trait el un mare centru al Germaniei cultural, artistic, dar si de afaceri. Incepand cu 1490 Durer a facut multe calatorii de studiu ( in Italia in 1494, iar intre 1505 si 1507 la Antwerp, apoi in Tarile de Jos intre 1520 si 1521). In timpul celei de-a doua calatorii in Italia, in timpul vizitei la Venetia, Durer a fost influentat de Giovanni Bellini si de cumnatul acestuia, Andrea Mantegna, ambii fiind atunci aproape de sfarsitul carierei. Perioada dintre cele doua calatorii in Italia a fost una de mare productivitate. Durer explica teoriile sale despre proportii in cartea sa  "Cele patru carti ale proportiei umane",  publicata postum in 1528.

Intre principalele sale opere sunt: "Autoportret" (1498), "Autoportret" (1500), "Plangerea lui Christos" (1500-1503), "Adam si Eva" (1507), "Maini in rugaciune" (1508) – un faimos desen preparator – , "Adoratia Sfintei Treimi" (1511), "Cavalerul, Moartea si Diavolul" (1513), "Sfantu Jerome la masa de studiu" (1514) – gravura -, "Apostolii Petru cu Pavel si Marcu cu Ioan" (1526).

Seurat, Georges

Georges-Pierre Seurat s-a nascut la 2 Decembrie 1859 in Paris. El a fost creatorul neo-impresionismului, mai ales prin lucrarea sa "Duminica dupa-amiaza pe insula La Grande Jatte"(1884-1886) -capodopera sa-, ramanand una dintre principalele figuri ale picturii din secolul 19.
Seurat a studiat optica si descompunerea luminii in culori primare si complementare. El a dsavarsit astfel tehnica numita pointilism sau "divizionism", prin care puncte de culoare se aplicau pe panza, iar ochiul privitorului urma sa le combine si sa perceapa o imagine vibranta. El credea stiiinta perceptiei si legile otice pot fi folosite pentru a crea un nou limbaj al artei bazat pe propriul set de elemente heuristice si el a decis sa ilustreze acest limbaj folosind linii, intensitatea culorii si schema de culori. Seurat a numit acest limbaj "Chromoluminarism".
Teoriile lui Seurat pot fi rezumate astfel: Emotia de veselie poate fi obtinuta prin dominarea de nuante luminoase, prin predominarea de culori calde si de folosirea liniilor indreptate in sus. Calmul este obtinut prin echilibrul folosirii luminii si a intunericului, de echilibrul culorilor calde si reci, si de linii care sunt orizontale. Tristetea este obtinuta folosind culori inchise si reci si prin linii indreptate in jos.

Intre principalele sale opere sunt si: "Modelele"(1888), "Sena la Grande Jatte-Primavara" (1888), "Tanara pudrandu-se"(1888-1889), "Turnul Eiffel"(1889), "La Chahut"(1889-1890), "Circul"(1891).


Chagall, Marc

Marc Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk/Belarus – d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence/Franţa), nascut cu numele Moşe Segal, a fost un pictor suprarealist, modern, cu un stil personal, caracterizat de puternica sa individualitate.
Universul viziunilor sale poetice stă sub semnul fanteziei şi al melancoliei. Chagall s-a inspirat din folclorul belarus dar si din cultura ebraica.
Operele lui Chagall sunt greu de categorizat: inainte de primul Razboi Mondial, era influentat de curentele de avant-garda, dar si mai tarziu in opera lui, sunt evidente curentele noi ale perioadei, intre care expresionismul, cubismul si fauvismul. A fost asociat cu Scoala din Paris si cu exponentii ei, intre care si Amedeo Modigliani.
El comunica bucurie si optimism celor care-i vad lucrarile, exprimate prin folosirea culorilor aprinse. Chagall deseori s-a pictat pe el, sau impreuna cu sotia sa, ca observator unei lumi colorate, ca vazuta printr-un vitraliu.

Intre operele lui Chagall: "Eu si Satul"(1911), "Scripcarul"(1911), "Poarta Cimitirului"(1917), "Bella cu guler alb"(1917), "White Crucifixion"(1938), "La Mariee"(1950), "Izgonirea lui Adam si Eva din Paradis"(1961), "The Prophet Jeremiah"(1968), "America Windows"(1977).

Pissarro Camille

Camille Pissarro (10 iulie 1830, Charlotte-Amalie – 13 noiembrie 1903, Paris) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mişcării impresioniste şi în schimbările ce au avut loc în arta celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât alti pictori contemporani cu el. Prin contribuţia pe care a avut-o la formarea artistică a lui Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat şi alţii a influenţat, deşi mai puţin remarcat, apariţia picturii moderne din secolul al XX-lea.
Încă de la început are o simpatie pentru pictura peisajelor, de aceea, este interesat mai ales de cercul de la Barbizon (Millet, Daubigny) şi de creaţiile lui Corot, în care vede pe maestrul său.Pictează în aer liber ("plein air"), pictura sa ia amploare, dar, din păcate, nu se prea vinde.
Pissarro devine un adevărat impresionist începând din anul 1869. Vor creşte expresivitatea şi sensibilitatea faţă de lumină, îl va cuprinde fascinaţia schimbărilor care au loc în diferite momente ale zilei sau perioade ale anului.
Prima expoziţie a impresioniştilor din 1874, organizată practic de Pissarro împreună cu Monet, nu se bucură de succes şi suferă în urma atacurilor criticilor care îi iau în derâdere. continuare>>


Kahlo, Frida

Frida Kahlo (n. 6 iulie 1907, Coyoacán, Mexic – d. 13 iulie 1954)  ocupa un loc central în arta picturală mexicană. Opera sa, extrem de originală, poate fi situată la confluenţa mai multor curente: simbolism, realism, suprarealism, expresionism, prezentând şi puternice influenţe ale artei indigenilor din Mexic. Temele sale predilecte au fost autoportretele şi durerea care a însoţit-o de a lungul întregii sale vieţi. Pictand despre experientele personale, incluzand mariajul sau, pierderile sale de sarcina si numeroasele sale operatii, lucrarile Fridei Kahlo sunt deseori caracterizate portretizari ale durerii. Din cele 143 de picturi ale ei, 55 sunt autoportrete care adesea incorporeaza portretizari simbolice ale ranilor fizice si psihice.
Kahlo a fost profund influentatade cultura indigena mexicana, care este evidentiata in lucrarile ei prin intermediul culorilor aprinse si a simbolismului dramatic. Deseori a inclus maimuta ca simbol protector. Ea a combinat elemente clasice din traditia religioasa mexicana cu interpretari suprarealiste.
Intre picturile ei se numara si: "The Two Fridas"(1939), "The Suicide of Dorothy Hale"(1939), "Henry Ford Hospital"(1932), "Me and My Parrots"(1941), "Self-Portrait with Thorn Necklace and Hummingbird"(1940), "The Broken Column"(1944), "Moses"(1945), "Without hope"(1945), "The Love Embrace of the Universe, the Earth"(1949).